Vineri, 9 Octombrie 2020, la ora 09:
Studenții anului întâi au depus Jurământul militar la Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza". Spre deosebire de anul 2019, în care Festivitatea s-a desfășurat în fața celor peste 2000 de persoane care au umplut până la refuz platoul din curtea instituției, Jurământul din 2020 nu a fost unul deschis publicului, ca urmare a măsurilor de prevenție a răspândirii COVID-19.
La eveniment au participat reprezentanți ai structurilor din sistemul de ordine publică și siguranță națională, precum și ai autorităților publice centrale. Studenții au purtat mască și cei dragi i-au privit cu sufletul la gura, însă de partea cealaltă a ecranului. Cu toate acestea, sentimentul de coeziune și unitate a fost impresionant!
Zeci de lacrimi, emoții, zâmbete de fericire voci tremurânde, dar mai ales visuri mărețe, i-au însoțit pe cei peste 400 de viitori ofiteri care au jurat să slujească țara chiar cu prețul vieții. După săptămâni de pregătire asiduă în care mai mulți dintre ei au luat contact pentru prima dată cu un poligon de tragere sau cu munca de pe sectoare, acestia au demonstrat că nimic nu este imposibil atunci când îți dorești cu adevărat!
Unii au visat ani la rând această zi pentru că nu au izbutit din prima încercare. Dar nu au renunțat, s-au ambiționat si s-au pregătit din ce în ce mai bine, iar azi fetele li s-au inundat de lacrimi de fericire pentru că și-au văzut sfârșit visul cu ochii:
"M-am simțit ca acasa. Am simțit devotamentul, încrederea, asumarea responsabilităților țării pe umerii nostri. Ma simt mai puternica decât inainte deoarece simt ca am ajuns acolo unde îmi este locul. Acasa." - Andreea (Student Anul I la Academia de Politie "Al. I. Cuza")
Pentru anul universitar 2020 – 2021, au fost aprobate 588 de locuri pentru a fi scoase la concurs, repartizate pe facultăți, forme de învățământ, bugetate sau cu taxă de școlarizare. Concurența medie după recrutare (înaintea susținerii probelor eliminatorii) a fost de 11,12 candidați pentru un loc, cea mai mare fiind înregistrată la Facultatea de Poliție, specializarea Ordine și Siguranță Publică (17,34 candidați/loc).
Anul acesta 6 elevi olimpici (limba și literatura română, istorie, limba rusă) au fost admiși în Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” fără susținerea probei scrise de verificare a cunoștințelor.